Proteste anunțate în Educație! Dascălii nu vor să fie implicați în testarea elevilor
Sindicatele din Educaţie ameninţă cu proteste de stradă! Asta dacă până la sfârşitul acestei săptămâni Guvernul nu va interveni pentru modificarea procedurii de realizare a testării din salivă a elevilor. Practic, salariaţii unităţilor de învăţământ nu vor să fie ei implicați în acest proces, ci, cu prioritate, părinţii sau reprezentanţii legali ai copiilor.
Comunicat Sindicate din Educație
“Colegiul Naţional al Liderilor FSLI şi Colegiul Liderilor al FSE Spiru Haret au hotărât ca, în situaţia în care, până vineri 19.11.2021, Guvernul României nu va interveni pentru modificarea Instrucţiunii privind procedura de lucru privind realizarea testării cu teste rapide antigen din salivă, (…), luni, 22 noiembrie 2021, de la orele 13:00, membrii noştri de sindicat vor picheta sediile prefecturilor judeţene şi ale Ministerului Sănătăţii/Guvernului României”.
Reprezentanţii organizaţiilor subliniază că în ultima perioadă deciziile importante care vizează funcţionarea sistemului de învăţământ au fost luate în total dispreţ faţă de salariaţii din acest important domeniu de activitate şi faţă de elevi.
Decizia de a condiţiona deschiderea unităţilor de învăţământ exclusiv de rata de vaccinare de 60% a salariaţilor, fără a se ţine cont de faptul că un asemenea procent nu a fost reglementat/implementat în legislaţia actuală, a generat discriminare între angajaţii din învăţământ şi restul societăţii, susțin sindicaliștii.
Pe de altă parte, aceştia arată că transferarea în responsabilitatea personalului unităţilor de învăţământ a obligaţiei de a realiza testarea elevilor a fost realizată fără a se avea în vedere că asemenea atribuţii nu sunt prevăzute în fişa postului niciunui salariat din învăţământ, fără a se asigura echipamente de protecţie absolut necesare.
Sindicaliştii din Educaţie mai precizează că, încă înainte de semnarea Instrucţiunii, au atras atenţia că testarea nu se poate realiza la nivelul unităţilor de învăţământ – în forma propusă – pentru că va afecta semnificativ desfăşurarea procesului instructiv- educativ.
You must be logged in to post a comment Login
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.