Procedură de înregistrare a minorilor neînsoţiţi veniţi din Ucraina, în lucru

Autoritățile române anunță că, în viitorul apropiat, va exista o procedură foarte clară de înregistrare şi urmărire a tuturor minorilor neînsoţiţi care ajung în România din Ucraina.
Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie a făcut precizările la finalul reuniunii în format hibrid pe care premierul Nicolae Ciucă a avut-o cu reprezentanţii autorităţilor statului, dar mai ales cu cei ai societăţii civile şi ai organizaţiilor internaţionale implicate în gestionarea fluxului de refugiaţi generat de agresiunea militară rusă din Ucraina.
De asemenea, Raed Arafat – șeful DSU, a transmis că organizaţiilor care vor să ajute refugiaţii din Ucraina pot apela la Centrul Naţional de Conducere şi Coordonare a Intervenţiei.
Cele mai recente date oficiale arată că, pe teritoriul României, se află peste 75.000 de cetățeni ucraineni, iar 29.000 dintre ei sunt copii!
You must be logged in to post a comment Login
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.