Stiri

Problema migranților

Europarlamanetarul Cristian Preda consideră că România a tratat incoerent subiectul crizei imigranților și că, în gestionarea la nivel European a fenomenului, participarea noastră este una marginală. Prezent la o dezbatere pe tema refugiaților, Cristian Preda a subliniat că autoritățile de la București au reiterat intenția României de aderare la spațiul Schengen exact pe fondul crizei imigranților, adică într-un moment neprielnic circulației libere pe continent.

Europarlamentarii participanți la dezbatere au prezentat rezoluția adoptată de Parlamentul European, cu privire la situația femeilor refugiate și a solicitantelor de azil. S-a subliniat în primul rând necesitatea introducerii unor criterii de gen, în gestionarea crizei. Din totalul solicitanților de azil o treime sunt femei, însoțite de copii. Europarlamentarii dar și jurnaliștii atrag atenția că cifrele, în ceea ce îi privește pe refugiați, nu descriu realitatea, pentru că puțini sunt cei care solicită azil și pot fi înregistrați.

De la începutul lui 2015, au fost înregistrați aproximativ 900 de mii de refugiați, bărbați, femei și copii, care au sosit în Europa prin marea Mediterană. Ei caută protecție, ca urmare a conflictelor în curs, a instabilității regionale și a încălcărilor drepturilor omului, inclusiv a violenței de gen și a violurilor utilizate ca arme de război – se precizează în Raportul Parlamentului European.

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Imobiliare Valea Prahovei
To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co