Stiri

Prefectul de Brăila: Spitalul Judeţean este plin, medicii sunt epuizaţi

În Spitalul Judeţean nu mai sunt locuri pentru internarea pacienţilor infectaţi cu COVID-19, iar personalul medical din respectiva instituţie este “epuizat”. Este strigătul de ajutor al prefectului de Brăila, care descrie astfel evoluția de moment a coronovirusului în județul său, unul dintre cele mai puțin afectate în starea de urgență.

Cătălin Boboc, prefectul judeţului Brăila
“Spitalul este plin, medicii sunt absolut epuizaţi. Brăilenii reclamă pe toate canalele timpul mare de aşteptare din spital. De ce e timpul mare? Pentru că adresabilitatea este una foarte mare astăzi, iar medicii nu au unde să-i ducă, pentru că nu au spaţii. Avem de rezolvat şi problema cu privire la asigurarea personalului medical care tratează pacienţii, nu doar pacienţii cu COVID-19”.

În ceea ce priveşte criza spaţiilor de internare din spitalele din Brăila, oficialii brăileni spun că, în cazul în care numărul pacienţilor cu COVID-19 continuă să crească, există posibilitatea ca aceştia să fie transferaţi către spitale din alte judeţe.

Francisk Chiriac, preşedintele CJ Brăila
“Este posibil, dacă numărul confirmaţilor va fi foarte mare şi situaţia va depăşi capacitatea Spitalului Judeţean, vom trece la un plan în care să mărim capacitatea la Spitalul Judeţean ori vom face transferul pacienţilor către alte unităţi sanitare. Dar eu sper sper să nu ajungem acolo şi să ne descurcăm cu ce avem”.

Până acum, în județul Brăila au fost identificate 762 de cazuri, dintre care 33 numai în ultimele 24 de ore.

 

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Imobiliare Valea Prahovei
To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co