Stiri

Pompier căzut la datorie

Un pompier salvator de la Detașamentul Buftea – Garda Măgurele și-a pierdut viața, astăzi, în timpul misiunii de stingere a unui incendiu violent, izbucnit la o fabrică de încălțăminte din Jilava. Focul, anunțat în jurul orei 07.30, s-a extins rapid, pe o suprafață de aproximativ 2000 de metri pătrați. La mai puțin de o oră și jumătate, pompierul în vârstă de 35 de ani a căzut la pământ, prins sub dărâmături. Din cauza pericolului, colegii săi nu l-au putut recupera.

Pompierul decetat a putut fi scos abia două ore mai târziu, când focul pe latura respectivă a fost stins. Echipele de intervenție au acționat cu 12 autospeciale de stingere, patru pentru intervenție la înălțime, patru pentru descarcerare și una CBRN, o ambulanță SMURD și o unitate de terapie intensivă mobilă. Nu au fost încă stabilite împrejurările exacte în care a izbucnit incendiul, însă în mod cert, atât în depozit cât și în hala de producție existau numeroase produse chimice foarte ușor inflamabile. O echipă de criminaliști, sub coordonarea procurorului militar cercetează cauzele tragicului eveniment. Ministrul Afacerilor Interne, Petre Toba, și-a exprimat regretul că instituția pe care o conduce se confruntă cu o astfel de pierdere.

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Imobiliare Valea Prahovei
To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co