Polițiști “mână în mână” cu traficanți de țigări și droguri

167 de percheziţii domiciliare au fost efectuate, miercuri, de mascați pe raza judeţelor Mehedinţi, Timiş, Cluj şi Dolj. Totul într-un dosar privind destructurarea unor grupări care se ocupau cu traficul de ţigări şi droguri.
În speță sunt implicaţi şi poliţişti, cercetaţi pentru luare de mită în variantă agravantă. Aceștia sunt acuzaţi că protejau una dintre grupări, în schimbul primirii unor sume de bani şi favoruri materiale.
Din anul 2019, pe raza judeţului Mehedinţi, şi-a desfăşurat activitatea un grup infracţional organizat, specializat în preluarea, transportul, depozitarea şi comercializarea de ţigarete provenite din contrabandă, introduse ilegal pe teritoriul României, prin sustragerea de la controlul vamal, din Serbia, Ucraina şi Republica Moldova, se arată într-un comunicat DIICOT.
Organizarea ierarhică şi rolurile membrilor în cadrul grupării erau bine determinate.
Liderul grupării negocia cu furnizorii preţurile, cantităţile şi sortimentele de ţigarete pe care intenţiona să le cumpere, finanţa cumpărarea acestora şi coordona activitatea ilicită de comercializare a ţigaretelor de către membrii de pe palierele inferioare (de preluare, transport, descărcare, depozitare şi vânzare). Totodată, stabilea acestora sarcini precise şi modalitatea de desfăşurare a operaţiunilor de contrabandă.
Procurorii susţin că membrii acestei entităţii criminale au beneficiat de sprijinul unor poliţişti, care, în schimbul unor sume de bani sau favoruri materiale primite periodic sau contextual de la liderul grupării sau de la alţi membri, i-au asigurat pe aceştia că nu le vor deconspira activităţii infracţionale derulate.
De asemenea, organele de poliţie asigurau protecţia activităţii infracţionale şi prin furnizarea către membrii grupării de date şi informaţii din cauzele în care aceştia erau cercetaţi.
Mulţi dintre cei care sprijineau această grupare şi-au organizat reţele proprii de comercializare a ţigaretelor, prin cooptarea în activitatea infracţională a altor persoane cu o situaţie materială precară, care au acceptat să vândă ţigarete provenite din contrabandă pentru a-şi asigura resursele financiare necesare traiului zilnic.
La audieri au fost duse 90 de persoane. Prejudiciul estimat în cauză, până în prezent, este de aproape 4 milioane de lei, potrivit procurorilor DIICOT.
You must be logged in to post a comment Login
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.