Imobiliare Valea Prahovei
Stiri

PMB, premii în bani pentru elevii eminenţi

Primăria Capitalei va acorda premii în bani, între 1.000 şi 5.000 de lei, elevilor care au obţinut media 10 la Bacalaureat şi la Evaluarea Naţională, olimpicilor şi campionilor sportivi, şefilor de promoţie, precum şi profesorilor coordonatori, potrivit unui proiect de hotărâre aprobat în şedinţa de miercuri a Consiliului General.
Astfel, olimpicii naţionali, şefii de promoţie ai claselor V-VIII, campionii sportivi naţionali, câştigătorii competiţiilor naţionale cultural-artistice din calendarul Ministerului Educaţiei, câştigătorii campionatelor organizate de NASA şi Agenţia Spaţială Europeană ar urma să primească 1.000 de lei dacă au ocupat locul al treilea în cadrul competiţiilor, 1.500 de lei dacă au ocupat locul al doilea şi 2.000 de lei pentru primul loc.
Elevii care au obţinut media 10 la examenul de Evaluare Naţională şi cei care au obţinut 10 la examenul de Bacalaureat, precum şi şefii de promoţie ai claselor IX-XII ar putea fi recompensaţi cu 2.000 de lei.
Premiile vor fi acordate în anul şcolar următor realizării performanţelor, în baza listelor trimise de Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti către Proedus, excepţie făcând elevii care s-au calificat la Olimpiade Internaţionale şi Campionate Europene, Mondiale şi sportive, care trebuie să trimită o solicitare în scris pe adresa de e-mail a Proedus.

 

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co