Imobiliare Valea Prahovei
Stiri

Plăteşti medicametele, eşti despăgubit!

Pacienţii internaţi în spitale trebuie să ştie că este interzis prin lege să fie trimişi să cumpere medicamente sau materiale sanitare. Dar asta este legea, pentru ca realitatea este alta.

Mai puţin de zece la sută dintre românii spitalizaţi îşi recuperează banii daţi pe medicamente, estimează asociaţiile de pacienţi. Teoretic, ar trebui ca, în timpul internării, bolnavii asiguraţi să primească gratuit medicamente şi materiale sanitare. Dacă sunteți puşi să cumpărați tratamentul, trebuie să știți că aveți dreptul să fiți despăgubiți. Cei mai mulți pacienți români nu știu însă că au acest drept.

Pacienţii se plâng că lipesc medicamente şi materiale sanitare şi din foarte multe spitale.

Mulţi pacienţi nu ştiu că spitalele ar trebui să le returneze sumele plătite.

Ca să vă recuperaţi banii daţi pe medicamente, nu e suficient să mergeţi doar cu bonul pe care l-aţi primit de la farmacie la manager. Trebuie să depuneţi şi un referat pe care să îl semneze şeful de secţie.

Procedurile nu sunt însă respectate, susţin reprezentanţii asociaţiilor de pacienţi.

O soluție ar putea fi aplicarea sistemului folosit în prezent pentru antibiotice. Statul cumpără centralizat, iar pentru că volumul este mare și prețul obținut este mic se fac, astfel, și economii.

 

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co