Stiri

Peste 21.000 de persoane vaccinate la maratonul organizat de MApN

Peste 21.100 de persoane care nu aveau o programare prealabilă au fost imunizate împotriva COVID-19, în cadrul maratonului de vaccinare organizat, în perioada 4 – 11 mai, în spitalele militare din Braşov, Bucureşti, Cluj, Constanţa, Craiova, Iaşi şi Timişoara, informează autoritățile

În paralel, pe toată perioada maratonului, centrele de vaccinare ale spitalelor militare menţionate au asigurat şi vaccinarea celor care au avut programare prin platformă.

MApN reaminteşte că, începând din 8 mai, vaccinarea fără programare prealabilă în platforma electronică a fost extinsă în toate cele 11 spitale militare din ţară (Bucureşti, Braşov, Cluj, Constanţa, Craiova, Focşani, Galaţi, Iaşi, Piteşti, Sibiu şi Timişoara).

Astfel, pe tot parcursul intervalului orar de funcţionare, persoanele cu vârste de peste 60 de ani care doresc să se vaccineze se vor prezenta în respectivele centre până la ora 14,00, iar cele cu vârsta de până în 60 de ani, după ora 14,00 şi până la terminarea programului normal de lucru.

Comunicat MApN

“Imunizarea efectivă şi timpul de aşteptare al persoanelor care nu sunt programate pot fi condiţionate de capacitatea centrului respectiv şi de numărul persoanelor programate prin platforma la vaccinare în acel centru, care vor avea prioritate”.

Ministerul Apărării Naţionale asigură, în prezent, locuri pentru imunizarea populaţiei generale în centrele de vaccinare proprii, organizate în cadrul spitalelor militare şi în unităţi militare din Capitală şi din ţară, deservite de aproape 1.000 de angajaţi ai ministerului.

Suplimentar, MApN afirmă că a operaţionalizat 20 de centre mobile de vaccinare, care acţionează în sprijinul autorităţilor locale, în localităţi izolate sau greu accesibile, la propunerea şi solicitarea Direcţiilor de sănătate publică judeţene.

Targul National Imobiliar (TNI)
Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Imobiliare Valea Prahovei
To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co