Imobiliare Valea Prahovei
Stiri

Patriarhul Daniel, apel pentru încetarea violenţei în Ţara Sfântă

Orice conflict armat prelungit, “alimentat de ură şi resentiment”, provoacă multă suferinţă celor nevinovaţi şi răni foarte adânci în toate registrele vieţii sociale, a transmis Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, într-un mesaj pentru încetarea conflictului armat israeliano-palestinian.

Mesajul Patriarhului Daniel (sursa: BOR)

“În contextul îngrijorător creat de escaladarea gravelor violenţe de natură armată ce se desfăşoară actualmente în spaţiul israeliano-palestinian, ostilităţi militare care au condus deja la moartea multor persoane civile, între care şi mulţi copii, Patriarhia Română se roagă lui Dumnezeu pentru încetarea conflictului şi restabilirea păcii în Ţara Sfântă. Orice conflict armat prelungit, alimentat de ură şi resentiment, provoacă multă suferinţă celor nevinovaţi şi răni foarte adânci în toate registrele vieţii sociale”.

Potrivit înaltului ierarh, pacea, dialogul şi reconcilierea rămân “calea cea mai dreaptă şi mai demnă” pentru a depăşi conflictele între persoane şi popoare.

Mesajul Patriarhului Daniel (sursa: BOR)

“Adresăm un apel stăruitor pentru încetarea violenţei şi restabilirea păcii inter-etnice şi religioase în Ţara Sfântă, cu speranţa reluării vizitelor în siguranţă pentru toţi pelerinii doritori de închinare în< Oraşul păcii> – Ierusalim şi în toată Ţara Sfântă. Ne rugăm lui Dumnezeu să dăruiască decidenţilor politici înţelepciunea făcătorilor de pace, apărători ai vieţii umane”.

Din 10 mai, aproxiamtiv 200 de palestinieni au fost ucişi, printre care cel puţin 59 de copii, şi peste 1.300 au fost răniţi. Duminică, 42 de palestinieni, printre care cel puţin opt copii şi doi medici, au fost ucişi. Acesta este cel mai grav bilanţ într-o singură zi, potrivit Ministerului local al Sănătăţii, preluat de media internațională.

De partea israeliană, 10 persoane au fost ucise, printre care un copil, şi 294 au fost rănite în urma unor tiruri cu rachete dinspre Fâşia Gaza.

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co