Nou atac în Franța. Trei persoane au fost ucise în interiorul unei biserici din Nisa
Franţa a ridicat Nivelul alertei de securitate pentru întreg teritoriul Franței este cel mai ridicat la cel , după atacul de joi dimineaț, de la Nisa.
Trei persoane au fost ucise, dintre care cel puţin una decapitată, joi la Nisa, în timpul unui atac cu cuţitul comis în interiorul unei biserici catolice, potrivit unor surse din poliţie, care au anunţat că Autorul atacului a fost reţinut, potrivit Poliției locale citate de Agerpres.
Atacul s-a produs în jurul orei locale 09:00, la biserica Notre-Dame, chiar în centrul oraşului Nisa. Numeroşi poliţişti şi pompieri s-au deplasat la faţa locului.
Circulaţia mijloacelor de transport din zonă a fost oprită.
Două persoane, un bărbat şi o femeie, au fost ucise în biserica în stil neogotic, iar o a treia, grav rănită, a murit într-un bar din apropiere unde se refugiase.
A fost deschis o anchetă pentru ”asasinat şi tentativă de asasinat având legătură cu o faptă teroristă”.
Agresorul a fost rănit în timpul intervenţiei poliţiei şi a fost transportat la spital.
Primarul oraşului de pe Coasta de Azur a cerut ”să se facă totul pentru a eradica islamo-fascismul”. Estrosi a afirmat că atacatorul, ”în timp ce era încătuşat, rostea cuvintele ‘Allah Akbar”’.
Edilul din Nisa a mai menţionat că printre cei ucişi se află şi paracliserul lăcaşului de cult. După acel ”asasinat într-o şcoală, acum barbaria islamo-fascistă a ales să lovească în interiorul unei biserici, un adevărat simbol”, a adăugat acesta.
Emmanuel Macron, preşedintele Franţei, s-a deplasat la celula de criză creată de Ministerul de Interne iar, apoi, a plecat rapid la Nisa.
Atacul a avut loc la aproape două săptămâni de la asasinarea la Paris a profesorului de istorie Samuel Paty, care a fost decapitat de un tânăr de origine cecenă după ce arătase în clasă caricaturi cu profetul Mahomed, la un curs despre libertatea de exprimare.
La 14 iulie 2016, chiar de Ziua Naţională a Franţei, Nisa a fost ţinta unui atentat soldat cu 86 de morţi, comis pe Promenade des Anglais.
You must be logged in to post a comment Login
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.



