Norman Manea, aniversat la București
În curând, scriitorul Norman Manea va împlini 80 de ani. Momentul aniversar a fost marcat printr-o sesiune specială la Biblioteca Academiei Române, la care au participat personalități marcante ale culturii, din țară și străinătate. Norman Manea este unul dintre cei mai importanți scriitori români contemporani. Este de origine evreiască, a plecat din țară acum 30 de ani, însă a continuat să scrie în română. Acum este profesor de literatură europeană și “writer in residence” la Bard College, New York.
Cărțile sale, cunoscute din Statele Unite până în China, i-au atras prestigioase distincții. Evenimentul de la Academie a constat într-o serie de discuții, pornind de la câteva teme fundamentale ale lucrărilor lui Norman Manea, printre care existența, exilul, supraviețuirea în totalitarism. În 2011, Norman Manea a fost distins de Guvernul francez cu titlul de “Commandeur dans l`Ordre des Arts et des Lettres”. A fost decorat și de președintele României, Klaus Iohannis, cu Ordinul Național Steaua României în grad de Mare Ofițer.
You must be logged in to post a comment Login
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.




