Nicuşor Dan, posibil canditat la Primăria Capitalei
Fostul lider al USR, Nicuşor Dan, a declarat că îşi doreşte să candideze la Primăria Capitalei la alegerile din 2020, însă depinde dacă va fi sau nu într-un partid, precizând că dacă există o “necesitate” la care să răspundă pentru electorat, ia în calcul şi înfiinţarea unei alte formaţiuni. El a criticat şi decizia USR de a organiza un referendum pentru fuziunea cu platforma lui Dacian Cioloş, catalogând demersul drept “ridicol”.
“Este o poziţie pentru care eu m-am pregătit foarte mult pentru anul 2020. Depinde dacă voi fi într-un partid. Dacă faci un partid, o faci ca să răspunzi la o necesitate. Daca va exista, vom face un partid”, a spus Nicuşor Dan, la un post de televiziune, cu privire la o posibilă candidatură a sa la alegerile locale viitoare.
Cu privire la situaţia din USR, el a catalogat drept “ridicolă” ideea unui referendum pentru a stabilit colaborarea cu platforma România 100, a lui Dacian Cioloş.
Uniunea Salvaţi România organizează un nou referendum intern, în care membrii partidului vor decide, la începutul lunii octombrie, dacă doresc să existe o colaborare între USR şi platforma România 100, condusă de fostul premier Dacian Cioloş, a declarat, marţi, vicepreşedintele formaţiunii Ionuţ Moşteanu.
You must be logged in to post a comment Login
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.