Stiri

Mercedes contestă rezultatul licitaţiei de autobuze

Mercedes-Benz și compania turcă Karsan contestă rezultatul licitației organizate de Primăria Capitalei pentru cumpărarea de autobuze destinate transportului public. Astfel, perioada de semnareaa contractului se prelungește până la decizia Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, aflat acum în proces de evaluare. Licitația pentru cele 400 de autobuze urbane Euro 6 a fost câștigată de compania Otokar.

Rezultatul licitației fost anunțat pe 19 februarie. Pentru contractul în valoare de aproximativ 100 d emilioane de euro, Primăria Municipiului București a primit 4 oferte, iar doi dintre ofertanții necâștigători au formulat contestații.

Dacă CNSC va da o soluție favorabilă pentru una dintre cele 2 companii, municipalitatea va avea posibilitatea de a se adresa Curții De Apel București pentru a ataca decizia sau va putea reevalua toate ofertele din cadrul fostei licitații. Aceeași cale de atac este valabilă și pentru contestatari, în cazul unei decizii nefavorabile lor.

După achiziție, autobuzele vor fi dotate cu un sistem performant de încălzire, ventilaţie şi aer condiţionat, sistem wi-fi gratuit şi un sistem de comunicare performant, conectat în timp real cu instituţiile de intervenţie, Salvare, Pompieri, Jandarmerie. Noile autobuze vor beneficia şi de facilităţi pentru persoanele cu dizabilităţi.

Targul National Imobiliar (TNI)
Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Imobiliare Valea Prahovei
To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co