Imobiliare Valea Prahovei
Stiri

Măsuri sporite în județul Argeş. Masca devine obligatorie pe stradă

Măsuri suplimentare de prevenire a răspândirii noului coronavirus în județul Argeș, după numărul tot mai mare al îmbolnăvirilor, din ultima săptămână. Astfel, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă a decis, printre altele, obligativitatea purtării măştilor de protecţie inclusiv în spaţii deschise.

Emanuel Soare, prefectulul județului Prahova
” Am dispus ca toate evenimentele private care se vor organiza în perioada următoare se vor supune restricţiilor de program (…), astfel încât vor putea să se desfăşoare până la ora 22,00 în timpul săptămânii, iar în weekend până la ora 23,00. De asemenea, am luat măsura obligativităţii portului măştii de către toate persoanele cu vârsta de peste cinci ani în toate locurile publice sau private, închise sau deschise, oriunde există o aglomerare de persoane. Unde sunt mai mult de două persoane în acelaşi loc, masca devine obligatorie”.

De asemenea, se suspendă toate târgurile, bâlciurile, precum şi activitatea de agrement din piscine şi bazine de înot, cu excepţia activităţilor fizice desfăşurate, potrivit legii, de către sportivii de performanţă.
Totodată, toate instituţiile publice trebuie să-şi adapteze activitatea şi să asigure respectarea măsurilor de prevenire. Autorităţile vor verifica respectarea acestor măsuri şi în cazul operatorilor economici.
Noile măsuri se aplică în toate localităţile judeţului şi vor rămâne în vigoare până când numărul cazurilor de COVID-19 va intra pe un trend descrescător.
12 localităţi au fost în monitorizare, dar nu au îndeplinit condițiile de carantinare, pe fondul creşterii numărului cazurilor de SARS-COV-2. Este vorba de municipiul Piteşti, oraşele Mioveni, Ştefăneşti şi Costeşti, precum şi comunele Bălileşti, Bascov, Brăduleţ, Buzoeşti, Davideşti, Miceşti, Stâlpeni şi Vultureşti.
În judeţul Argeş s-au înregistrat 97 de noi cazuri de COVID-19 în ultimele 24 de ore, iar numărul total al persoanelor diagnosticate pozitiv a ajuns la 2.911.
În spitale sunt internaţi 546 de pacienţi, dintre care 15 la ATI. De asemenea, 385 de persoane s-au externat la cerere.
De la începutul pandemiei, 900 de persoane din judeţul Argeş confirmate cu noul coronavirus s-au vindecat, iar 109 au murit.

 

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co