Mai mulți militari americani în Europa de Est, probabil inclusiv în România
Statele Unite vor trimite militari suplimentari în Europa de Est, cel mai probabil inclusiv în România, începând din anul 2017, în contextul măsurilor de garantare a securităţii pe fondul acţiunilor Rusiei, transmite Mediafax via ABC News.
“În cadrul angajamentului Statelor Unite de intensificare a securităţii şi de creştere a capacităţii de disuasiune, Comandamentul armatei americane în Europa va iniţia în februarie 2017 rotaţii constante de trupe”, informează un comunicat al Pentagonului.
Conform unor surse din cadrul Pentagonului, este vorba o brigadă, respectiv câteva mii de militari americani.
“Rotaţiile vor fi fără întrerupere, permiţând o prezenţă continuă şi o îmbunătăţire a antrenamentelor cu aliaţii NATO”, a declarat Laura Seal, un purtător de cuvânt al Pentagonului.
Capacităţile militare care vor fi desfăşurate în Europa de Est vor include echipamente terestre şi aeriene, conform site-ului MilitaryTimes.com.
Pentagonul a alocat un buget suplimentar de 3,5 miliarde de dolari pentru o prezenţă militară permanentă în România, Polonia, Estonia, Lituania şi Letonia.
“Este vorba de un mare pas suplimentar pentru consolidarea rotaţiilor trupelor americane şi pentru consolidarea capacităţilor de luptă în Europa”, a declarat generalul Philip Breedlove, şeful Comandamentului european al armatei americane şi comandantul în exerciţiu al forţelor NATO din Europa.
Decizia suplimentării capabilităţilor militare americane în Europa de Est are rolul de a oferi garanţii de securitate aliaţilor NATO în contextul activităţilor militare ale Rusiei.
Alianţa Nord-Atlantică trebuie să transforme patrulele aeriene din zona Mării Baltice într-o forţă care să poată apăra ţările baltice în caz de război, a afirmat marţi generalul american Philip Breedlove, în ceea ce este un avertisment adresat Rusiei.
Sursa: Mediafax
You must be logged in to post a comment Login
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.