Imobiliare Valea Prahovei
Stiri

MAE suportă costurile de repatriere a trupurilor românilor morți în accidentul din Ungaria

Ministerul Afacerilor Externe a anunțat că va suporta costurile pentru repatrierea trupurilor celor nouă români care și-au pierdut viața într-un accident rutier petrecut în apropiere de Budapesta și în care a fost implicat un microbuz ce se deplasa către România dinspre Slovenia.

MAE va suporta costurle respective din Fondul special de urgență aflat la dispoziția ministerului.

Anterior, MAE anunțase că, potrivit informațiilor obținute de echipa consulară mobilă prezentă la fața locului, toate cele nouă victime ale accidentului au fost identificate ca fiind de cetățenie română, iar trupurile neînsuflețite ale acestora au fost transportate la morgă pentru efectuarea autopsiei.

Celula de Criză a MAE și echipa consulară mobilă a Ambasadei României la Budapesta își continuă activitatea 24/7, în baza procedurilor standard aplicabile în astfel de situații, până la finalizarea tuturor demersurilor de repatriere a trupurilor neînsuflețite.

Ambasada României la Budapesta menține un contact permanent cu autoritățile locale și cu membrii de familie și acordă asistență consulară, inclusiv prin eliberarea documentelor necesare repatrierii trupurilor neînsuflețite.

Nouă români şi-au pierdut viaţa în accidentul rutier produs marţi în Ungaria, în apropiere de Budapesta, unde un microbuz înmatriculat în România s-a ciocnit violent cu un camion.

Imagini tulburătoare au fost filmate de un şofer român care circula în spatele camionului implicat în accident. Bărbatul a coborât din maşină, pentru a acorda ajutor victimelor, dar s-a trezit în faţa unei privelişti terifiante: trupurile românilor erau spulberate în grămada de fiare, după impactul violent dintre microbuz şi autotren.

Victimele se întorceau acasă la copiii lor, iar maşina în care se aflau tocmai părăsise autostrada. Șoferul în vârstă de 38 de ani transmitea totul în direct pe o rețea de socializare, după cum reiese din imaginile postate de el cu doar câteva minute înainte de impactul nimicitor.

În total şase familii au fost distruse, în urma tragicului accident.

Targul National Imobiliar (TNI)
Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Imobiliare Valea Prahovei
To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co