ISU: Mall-urile trebuie să anunţe evenimentele cu peste 200 de persoane
Reprezentanţilor mall-urilor şi primăriilor trebuie să anunţe evenimentele la care urmează să participe peste 200 de persoane în spaţii închise, avertizează ISU Sibiu în urma incidentelor de la Piatra Neamţ, unde 9 persoane care asistau la un concert au avut nevoie de asistenţă medicală, transmite Mediafax.
“ISU Sibiu notifică administratorii de mall / hipermarket / primării din judeţul Sibiu, solicitând acestora să comunice inspectoratului manifestările care presupun prezenţa a minim 200 de persoane (în spaţii închise), ce urmează a fi organizate în clădirile administrate. De asemnenea, în notificare vor fi amintite principalele obligaţii ce revin organizatorilor în astfel de situaţii”, a spus Bianca Săbău, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.
Avertizarea ISU Sibiu vine după incidentul de la Piatra Neamţ, unde, vineri seară, nouă persoane s-au simţit rău la concertul Carla’s Dreams, care a avut loc într-un complex comercial, patru fiind transportate la spital. Concertul a fost oprit după ce oamenii s-au simţit rău din cauza căldurii şi a aglomeraţiei. Ulterior, Poliţia Neamţ a deschis un dosar penal pentru vătamare corporală din culpă şi neluarea măsurilor legale privind securitatea şi sănătatea în muncă, iar Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Neamţ a amendat cu 15.000 de lei managerul complexului comercial.
Ulterior, IGSU a anunţat că pompierii de la inspectoratele din ţară vor avea întâlniri de informare cu administratorii de clădiri tip mall, în perioada următoare, pentru a discuta despre obligaţiile cele revin acestora din urmă în cazul organizării de evenimente cu public numeros.
Sursa: Mediafax
You must be logged in to post a comment Login
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.