ACTUALITATE

Grevă de avertisment pe Aeroportul Otopeni

Angajaţii companiei Globe Ground România, cea care se ocupă de gestionarea bagajelor si de pregătirea avioanelor înainte de zbor, vor intra vineri în grevă de avertisment, timp de două ore, după ce negocierile cu conducerea companiei au eşuat, informează Mediafax.

“Sindicatele de la una din cele patru companii de handling vor protesta în curtea Aeroportului Otopeni. Companiile aeriene care operează pe aeroportul Otopeni şi-au luat măsuri pentru ca activitatea lor să nu fie afectată, astfel că zborurile nu vor avea întârzieri semnificative sau mai mari ca cele dintr-o zi obişnuită”, a declarat Valentin Iordache, directorul de comunicare al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti, pentru MEDIAFAX.

Angajaţii Global Ground România sunt nemulţumiţi de nivelul de salarizare, de programul de lucru şi de numărul de angajaţi, raportat la volumul de muncă.

Protestul are loc vineri, între orele 13.00-15.00.

Sursa: Mediafax

Targul National Imobiliar (TNI)
Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Imobiliare Valea Prahovei
To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co