Stiri

ÎPS Pimen a trecut la cele sfinte. Va fi înmormântat la Mănăstirea Sihăstria Putnei

Arhiepiscopul Pimen al Sucevei şi Rădăuţilor a trecut la cele sfinte, în noaptea de marți spre miercuri, la Institutul “Matei Balş” din Capitală, în urma unui al doilea atac de cord.

Din cauza infectării cu noul coronavirus, ierarhul fusese transportat de la Suceava la Bucureşti cu un elicopter SMURD pe data de 20 aprilie. În urma complicaţiilor pulmonare apărute, părintele arhiepiscop în vârstă de 90 de ani a fost intubat.

Înalt Prea Sfințitul avea ca boli associate hipertensiune arterială şi boală cardiacă ischemică.

Arhiepiscopul Pimen al Sucevei şi Rădăuţilor a fost un bucovinean deosebit, iar faptele pe care le-a făcut vor fi scrise în istorie, a declarat, miercuri, primarul municipiului Suceava, Ion Lungu.

Ion Lungu, primarul Sucevei

“Astăzi este o zi tristă pentru oraşul nostru, astăzi este o zi tristă pentru Bucovina, astăzi este o zi tristă pentru Biserica Ortodoxă având în vedere că, în această noapte, bunul păstor, părintele sufletesc al Bucovinei, părintele Pimen, arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, a decedat, după o lună de suferinţă la Spitalul ‘Matei Balş’ din Bucureşti (…) A fost în slujba Bisericii Ortodoxe peste 69 de ani, o viaţă de om. A fost un bucovinean deosebit, deşi spunea că este un venetic. Nu, Prea Sfinţia Voastră! Aţi fost un bucovinean deosebit şi aţi făcut lucruri deosebite pentru Bucovina şi pentru Suceava”.

În cei 30 de ani în care Pimen a fost arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor au fost construite, în judeţul Suceava, peste 100 de lăcaşuri de cult.

ÎPS Pimen s-a născut în 25 august 1929, în localitatea Greabănu, judeţul Buzău.

A fost de la frate de mănăstire şi monah la profesor, pedagog, apoi stareţ, paroh,

muzeograf, dar şi reprezentant al Patriarhiei Române la Ierusalim, exarh, episcop vicar, apoi arhiepiscop, din 1991.

Arhiepiscopul Pimen al Sucevei şi Rădăuţilor fi înmormântat la Mănăstirea Sihăstria Putnei.

Constantin Sturzu, purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei

“Dacă va fi posibil, slujba înmormântării se va face la Suceava, apoi trupul neînsufleţit va fi dus la aceasta mănăstire. Încă nu a fost stabilită ziua”.

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co