Îngrijorare! Radioactivitate în zona fostei rafinării Astra Ploiești

Autoritățile prahovene sunt în alertă după ce nivelul de radioactivitate a fost depăşit pe amplasamentul fostei rafinării Astra din municipiul Ploieşti. Zona a fost izolată, vineri, pe o suprafaţă de circa 80 de metri pătraţi, a anunţat Inspectoratul județean pentru Situaţii de Urgenţă.
La fața locului au fost mobilizate un echipaj de la Unitatea Specială de Intervenții Ciolpani și o autospecială de primă intervenţie şi comandă din cadrul ISU Prahova. Echipele de intervenție au fost solicitate ca urmare a prezenţei unei surse radioactive provenite de la o antena tip paratrăsnet.
În urma măsurătorilor executate s-a constatat că, într-adevăr, limita de radioactivitate a fost depăşită, motiv pentru care sursa a fost izolată pe o suprafaţă de aproximativ 80 mp. Se execută în continuare alte măsurători.
ISU Prahova
”Până acum a fost indicată prezenţa a 3.700 cps – cobalt. Nu este pericol pentru populaţie având în vedere că nu sunt locuinţe în apropiere”.
Totodată, s-a făcut solicitare pentru autoritatea competentă în astfel de situaţii, respectiv Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare, în sensul recuperării sursei, mai precizează reprezentații ISU Prahova.
You must be logged in to post a comment Login
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.