Stiri

Incident în Golful Persic între ambarcațiuni iraniene și un petrolier britanic

Iranul a încercat fără succes să imobilizeze un petrolier britanic.
Cinci ambarcațiuni care aparțineau Gărzilor Revoluționare din Iran s-au apropiat de un tanc britanic și au cerut echipajului să opreacă nava.
Iranienii însă s-au retras după avertismentele lansate de către o fregată britanică.
Nava britanică “a îndreptat armele spre ambarcaţiuni şi le-a avertizat prin radio, moment în care acestea s-au dispersat”, a afirmat unul dintre oficiali.
“A fost hărţuire şi o tentativă de a interfera cu navigaţia”, a spus un alt oficial.
Până în acest moment, Ministerul Apărării de la Londra nu a comentat subiectul.
În schimb, președintele Iranului a tunatși a fulgerat.
Petrolierul a fost capturat la aproximativ patru kilometri sud de Gibraltar, într-o zonă pe care Marea Britanie o consideră că îi aparţine. Asta deşi Spania, care revendică Gibraltarul, susţine că incidentul a avut loc în apele sale teritoriale.
Capturarea petrolierului iranian intervine într-un moment sensibil.
Incidentul riscă să amplifice criza dintre Iran şi Occident pe tema Acordului nuclear din 2015, contestat vehement de Administraţia SUA condusă de preşedintele Donald Trump.

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co