Incendiul de la Dărăşti,nu a fost stins încă

Incendiul care a cuprins, vineri seară, un depozit din judeţul Ilfov în care erau arhivele mai multor companii, inclusiv bănci, nu a fost declarat lichidat, la 40 de ore de la izbucnire încă existând focare mocnite, potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti-Ilfov.
Incendiul care a izbucnit vineri, în jurul orei 18.00, la depozitul din localitatea Dărăşti, judeţul Ilfov, a afectat aproximativ 1.000 de metri pătraţi din suprafaţa totală a imobilului de 1.800 de metri pătraţi, declarau reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă.
Întrebat despre pagubele produse de incendiu, purtătorul de cuvânt al ISU spunea că este posibil să fi scăpat de flăcări doar echipamentele electronice aflate în partea din spate a clădirii.
Iniţial, au fost trimise pentru stingerea incendiului zece autospeciale, patru autoscări şi o echipă de descarcerare, însă numărul acestora a fost suplimentat, ajungându-se la 15 autospeciale de stingere, trei echipe de descarcerare şi au fost aduse şi motopompe pentru alimentare din surse fără presiune.
You must be logged in to post a comment Login
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.