Incendiu puternic în vestul Germaniei. Cel puțin o persoană a murit și alte zeci sunt rănite

Un incendiu de proporții s-a produs într-un imobil de locuinţe din oraşul Neunkirchen, din vestul Germaniei. Cel puţin o persoană a murit, iar alte treisprezece au fost rănite, relatează presa internațională.Incendiul s-a răspândit rapid în imobil, mai cu seamă că era parţial construit din lemn.Scene de groază au putut fi zărite la fața locului. Unii locatari au sărit pe ferestre pentru a scăpa de flăcări, iar pompierii au evacuat mai mulţi locatari ai imobilului, inclusiv copii.Identitatea persoanei decedate urma să fie stabilită, iar în privința celorlalte victime – din primele informații – nu au suferit răni foarte grave.Echipele de intervenţiei nu au putut intra în primă fază în clădire, din cauza structurii considerată prea instabilă.Autorităţile au deschis o anchetă pentru a stabili circumstanţele în care s-a produs tragedia.
Identitatea persoanei decedate urma să fie stabilită, iar în privința celorlalte victime – din primele informații – nu au suferit răni foarte grave.
Echipele de intervenţiei nu au putut intra în primă fază în clădire, din cauza structurii considerată prea instabilă.
Autorităţile au deschis o anchetă pentru a stabili circumstanţele în care s-a produs tragedia.
You must be logged in to post a comment Login
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.