Imobiliare Valea Prahovei
Stiri

Încă un președinte spitalizat din cauza COVID-19, cel al Ucrainei

Încă un președinte spitalizat din cauza COVID-19. Este vorba despre Volodimir Zelenski, șeful de stat al Ucrainiei.

El a ajuns la spital după ce a contractat noul coronavirus la începutul acestei saptamani, a informat joi presa locala.

Biroul prezidențial al Ucrainei a arătat luni într-un comunicat că atunci șeful statului se simțea bine și că va continua să își îndeplinească îndatoririle de la distanță, în mod izolat”.

Acum însă situația s-a schimbat, iar președintele este îngrijit la spital.

Si sotia lui Zelenski, Olena, a fost spitalizată câteva săptămâni după ce s-a infectat cu coronavirus în iunie.

Nu cu mult timp în urmă, președintele ucrainean a declarat că a vrut să se infecteze cu noul coronavirus ca oamenii să înțeleagă că se pot îmbolnăvi, dar la fel de bine se pot și vindeca.

Președintele Ucrainei a renunțat însă repede la idee, de dragul familiei, declara atunci acesta.

Zelenski, în vârstă de 42 de ani, se află la puterea statului din mai 2019.

Ministerul ucrainean al Sanatatii a anuntat joi 11.057 de contaminari cu covid-19 in ultimele 24 de ore.

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co