Fostul director al CNADNR, trimis în judecată
Fostul director al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) Dorin Gavril Debucean, încarcerat într-un alt dosar de corupţie, a fost trimis în judecată de către procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) pentru abuz în serviciu în formă continuată, cu consecinţe deosebit de grave. Acesta este acuzat de încheierea abuzivă a unor contracte de consultanţă juridică, prejudiciul produs companiei depăşind 8,7 milioane de lei
DNA precizează că, în calitate de director general al Companiei, cu încălcarea prevederilor legale, a semnat două contracte de asistenţă juridică pentru cauze strict determinate, un onorariu şi alte cheltuieli stabilite ca plată lunară, pe întreaga perioadă de desfăşurare a proceselor.
Potrivit procurorilor, prejudiciul produs Companiei se ridică la 8.761.387 lei.
Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Bucureşti.
Potrivit procurorilor, Debucean Dorin Gavril a mai fost trimis în judecată, în 2012, pentru săvârşirea unor infracţiuni de corupţie, fiind condamnat definitiv la 3 ani şi 6 luni închisoare.
You must be logged in to post a comment Login
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.




