Stiri

Firea răspunde la critici

Primăria Generală va acționa în judecată persoanele care fac declarații defăimătoare în spațiul public la adresa instituției. „Astfel de afirmaţii aduc prejudicii grave de imagine atât PMB, cât şi primarului”, precizează instituția într-un comunicat.

Reacția vine la contestația depusă de companiile Mercedes-Benz și Karsan la rezultatul licitației pentru cumpărarea de autobuze destinate transportului public. Astfel, perioada de semnarea a contractului se prelungește până la decizia Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, aflat acum în proces de evaluare. Singurii care au de suferit sunt bucureștenii, crede Primarul General, Gabriela Firea.
“Contestarea unor licitații importante nu reprezintă un caz singular, mai ales că sunt avocați care, urmărind câștiguri substanțiale, își îndeamnă clienții să conteste licitațiile, în detrimentul clar al cetățenilor care au nevoie de un transport public civilizat.
În plus, Primarul General al Capitalei susține că va cere modificarea legislației în domeniu, astfel încât să se responsabilizeze situația celor care depun contestații. Această decizie a fost luată deoarece „actuala legislaţie le permite unor contestatari să acţioneze contra interesului cetăţenilor prin întârzierea sau chiar suspendarea unor proceduri esenţiale şi să prejudicieze, nefondat, imaginea Municipalităţii.”

Licitația pentru cele 400 de autobuze urbane Euro 6 a fost câștigată de compania Otokar. Mercedes-Benz România cere să se constate că ofertele producătorilor din Turcia nu îndeplinesc toate condiţiile din caietul de sarcini.

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co