Festivalul Recoltei a dus la creșterea numărului de infectări în India
Creştere accelerată a numărului de cazuri de coronavirus și în India, la peste 46.000 de noi infectări în ultimele 24 de ore, pe care experţii o pun pe seama Festivalului Recoltei desfăşurat în statul Kerala, din sudul țării.
E pentru prima dată după 7 iulie când bilanţul zilnic depăşeşte pragul de 45.000 de cazuri, potrivit datelor publicate de centrul dedicat COVID-19 din cadrul Universităţii Johns Hopkins.
În statul Kerala au fost înregistrate peste 68% din numărul total al infectărilor raportat joi pe întreg teritoriul Indiei, scrie presa internațională preluată de Agerpres.
În urma analizei cazurilor şi a statisticilor privind testarea, s-a constatat că relaxarea restricţiilor pe perioada festivalului tradiţional al recoltei de la Onam, desfăşurat pe 21 august, a avut un impact negativ asupra gestionării COVID-19. A inversat tendinţa descendentă din regiune, relatează Times of India.
Guvernul federal se teme că explozia cazurilor din Kerala s-ar putea răspândi şi în alte regiuni ale ţării, care să ducă la un al treilea val al pandemiei pe teritoriul ţării.
Autorităţile sunt totodată îngrijorate că o transmitere mai extinsă ar putea conduce la apariţia unei noi variante care să diminueze eficienţa vaccinului.
India se situează pe locul al doilea, după Statele Unite, în ceea ce priveşte numărul de cazuri, cu 32,5 milioane de infectări și peste 436.300 de decese.
Pe de altă parte, ritmul campaniei de vaccinare din India, ţară cu peste 1,3 miliarde de locuitori, este lent.
Doar 32% din populaţie va fi vaccinată până la sfârşitul anului, în ritmul actual, potrivit presei locale.
You must be logged in to post a comment Login
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.