Imobiliare Valea Prahovei
Stiri

Expoziție a artistului german Marcel Thiele, la București

Aristul german Marcel Thiele a vernisat o nouă expoziţie de pictură, în cadrul unui triplu eveniment intitulat „Romanian Century Art Tour”.

Lucrările sunt expuse la Galeria Alexandra’s din centrul Bucureştiului. Acestea i-au impresionat pe cei prezenţi, printre care s-a numărat şi criticul de artă şi scriitorul Tudor Octavian.

„Ceea ce vedem aici se cheamă artă abstractă, producţie a unui autodidact cu studii superioare. În Europa există un termen foarte generos, outsider, care semnifică o viaţă paralelă, oameni care ajung la pictură pentru că este o plăcere, compensează prin pictură sau prin alte activităţi artistice ceea ce nu poate să dea profesia, ceea ce nu poate să dea viteza veacului”, a declarat Tudor Octavian.

Stabilit în România acum patru ani, artistul s-a dedicat exclusiv picturii. Până în prezent a avut şapte expoziţii personale şi a realizat în atelierul său din Bucureşti peste 500 de tablouri, unele dintre ele ajungând în colecţii private din mai multe ţări, inclusiv peste ocean.

Marcel Thiele a declarat că românii sunt persoane calde şi că vor mereu să înveţe, să fie mai buni. El spune că se simte ca acasă aici, în aceeaşi măsură ca în Germania. Se declară bucuros că și-a împlinit visul din copilărie și că are atelierul său într-o mansardă situată lângă Piaţa Victoriei. Artistul dezvăluie şi că până acum a vândut mai mult la noi în țară decât în alte ţări.

Targul National Imobiliar (TNI)
Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co