Imobiliare Valea Prahovei
Stiri

Explozie la roata din spate a unui TIR cu azotat de amoniu în Timiș

La un pas de tragedie! Un TIR încărcat cu 24 tone îngrăşăminte pe bază de azotat de amoniu a avut o explozie la roata din spate dreapta, joi, în timp ce se deplasa pe DN 69, dinspre Timişoara spre Arad, pe raza localităţii Sânandrei.

Elena Megherea, purtătorul de cuvânt al ISU Banat (sursa: agerpres.ro)

“La faţa locului s-au deplasat de urgenţă două autospeciale de stingere cu apă şi spumă, un echipaj SMURD şi 12 pompieri. Incendiul s-a manifestat la o roată de pe puntea spate a remorcii autotrenului. Incendiul a fost stins. Încărcătura nu a fost afectată. Pompierii au asigurat zona şi au verificat încărcătura pentru a evita orice pericol. Urmează a se stabili cauza care a dus la producerea incendiului”.

Azotatul de amoniu a stat la baza exploziilor recente care au devastat Beirutul și care au omorât sute de oameni, iar alte mii de persoane sunt rănite.

În România, s-au împlinit  16 ani de la tragedia de la Mihăileşti, când un camion încărcat cu azotat de amoniu a luat foc şi a explodat.

18 oameni, printre care 7 pompieri şi 2 jurnalişti, şi-au pierdut viaţa şi alţi 13 au fost grav răniţi în urma deflagraţiei.

Targul National Imobiliar (TNI)
Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Imobiliare Valea Prahovei
To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co