Aniversare specială a Universității Creștine “Dimitrie Cantemir”. 30 de ani de la înființare! Toți…plini de provocări, succese, performanțe, profesori de elită și...
Importanța comunicării dintre actorii politici și tânara generație este un element care nu ar trebui să lipsească din lumea în care trăim....
Sunt probleme majore de igienă la Universitatea Bucureşti, care se repetă de ceva timp. Un nou caz de tuberculoză închide pentru o...
Fundașul croat al Universității simte că sezonul viitor va fi al ”juveților” și este sigur că echipa va sparge ghinionul de zeci...
Universitatea Creștină Dimitrie Cantemir, în colaborare cu Asociația de Cultură Dimitrie Cantemir și Asociațiunea Astra – Despărțământul Dimitrie Cantemir București a organizat...
Universitatea Politehnica din București organizează târgul de cariere din domeniul ingineriei, “POLIJobs”. În cadrul acestuia, studenţii şi absolvenţii pot afla care sunt...
În acest an, Universitatea Politehnica din București aniversează două secole de existență de la înființarea primei școli tehnice superioare cu predare în...
Astăzi a avut loc festivitatea de deschidere a unui nou an universitar la Universitatea Creştină ”Dimitrie Cantemir”. Cuvântul de deschidere l-a avut...
Universitatea Politehnica din București are propria agenție de plasare a forței de muncă. „PoliJobs” se numește platforma care este dedicată studenților și...
Olimpicii care vor alege să urmeze cursurile de licenţă ale Universităţii Politehnica din Bucureşti vor primi, lunar, o bursă în valoare de...
Universitatea din Bucureşti este pregătită să își primească viitorii studenți în cele 19 facultăți ale sale. Universitatea pune la dispoziţia candidaţilor pentru...
Până pe 20 mai, la Universitatea Româno-Americană din București are loc o expoziție de artă dedicată Centenarului Marii Uniri. Operele expuse sunt...
Powered by themekiller.com watchanimeonline.co