Distribuirea voucherelor sociale de 50 de euro se va face prin Poşta Română

Distribuirea voucherelor sociale în valoare de 50 de euro, pentru persoanele vulnerabile, se va face prin Poşta Română, din luna iunie. Precizarea vine din partea ministrului Muncii. Marius Budăi a adăugat că nu există, deocamdată, un acord de finanţare a acestor vouchere din fonduri europene, dar au fost discuţii cu Comisia Europeană în acest sens. De aceea, prima tură de vouchere se va finanţa de la bugetul de stat şi ulterior vor fi recuperați banii.
Marius Budăi, ministrul Muncii
“Cu siguranţă, sumele ar trebui să fie mai mari, dar este ceea ce putem face acum, să sprijinim în primul rând categoriile vulnerabile, să implementăm acest al doilea pachet social, după cel prin care am trecut mai bine perioada de iarnă şi să preîntâmpinăm acum şi evoluţia extrem de galopantă a preţurilor la alimente. Vom acorda din luna iunie voucherele în valoare de 50 de euro pentru fiecare pensionar care are pensia de până la 1.500 de lei. (…). Pensionarii vor primi aceste sume aşa cum primesc şi pensiile, prin Poşta Română. (…)
Am solicitat coaliţiei politice să introducem aici şi familia monoparentală, care a fost lăsată deoparte mult timp. Nu am uitat nici persoanele cu dizabilităţi şi copiii care încasează burse sociale. Măsurile trebuiau îndreptate şi spre mediul de afaceri”.
Cele şase alimente de bază care se vor putea cumpăra cu aceste vouchere sunt: pâine, cartofi, orez, ulei, carne de pui şi ouă, dar lista poate fi schimbată.
Recent, coaliţia guvernamentală a aprobat un program de sprijin atât pentru mediul de afaceri cât şi pentru categoriile vulnerabile. Vouchere pentru alimente de bază de 50 de euro la fiecare două luni vor primi familii cu cel puţin 2 copii sau monoparentale cu venit mai mic de 600 lei/lună, pensionari cu venit mai mic de 1.500 lei/lună, persoanele cu venit minim garantat, precum și persoanele cu dizabilităţi.
You must be logged in to post a comment Login
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.