ECONOMIC

Din șofer de limuzină în New York, un român a ajuns milionar în Silicon Valley

Cristian Gheorghe este românul care a fost şofer de limuzină în New York şi a ajuns milionar în Silicon Valley, scrie revista Business Magazin. El a imigrat în SUA înainte de Revoluţie, când avea 23 de ani, fără să cunoască limba engleză şi fără să aibă prea multe perspective pe tărâmul făgăduinţei. A lucrat mai întâi ca şofer de limuzină, iar câţiva ani mai târziu a fondat compania Tidemark, devenind milionar în dolari.

Gheorghe a crescut în România într-o familie cu venituri medii: tatăl lui era lucrător la strung, iar mama, contabil. Şi-a obţinut diploma de licenţă în inginerie, fiind primul membru al familiei care a absolvit facultatea. Era pasionat şi de calculatoare şi electronice şi cumpăra şi vindea albume Pink Floyd pe piaţa neagră. În perioada de la sfârşitul anilor ’80, în care Guvernul se îndrepta spre un colaps haotic, a decis că era timpul să plece şi să îşi încerce norocul în Statele Unite ale Americii. Ajuns acolo, a reuşit să se angajeze în cadrul unei firme de construcţii din New York.

“Căram foi de furnir de la primul etaj la al doilea etaj în mod repetat” a declarat Gherghe într-un interviu acordat Reuters. „Mă plăteau cu 100 de dolari pe săptămână şi un sandviş la ora prânzului. A fost un început greu, dar cel puţin lucram”. În mai puţin de un an, el şi-a îmbunătăţit astfel cunoştinţele de limba engleză şi perspectivele odată cu acestea.

A reuşit apoi să găsească un job potrivit pregătirii sale: a început să scrie cod pentru o mică firmă din domeniul IT. Pentru a câştiga mai mulţi bani, lucra şi ca şofer de limuzină în timpul nopţii şi în weekenduri. În total, în 1990, ajungea la venituri de 700 de dolari pe săptămână. Pentru a economisi bani, dormea pe o saltea pe canapeaua unui văr din Connecticut.

Gheorghe era mereu în căutare de oportunităţi şi, în urma discuţiilor cu unul dintre clienţii lui, Andrew Saxe, care s-a dovedit a fi şeful unei mici companii care se ocupa de managementul publicităţii prin poştă, a găsit un nou job. Saxe avea nevoie de programatori, prin urmare a fost bucuros să îl primească pe Gheorghe în echipa lui.

Au construit împreună Saxe Marketing, o afacere care a fost vândută ulterior companiei Experian pentru 30 de milioane de dolari în 1997. Gheorghe a prins astfel gustul antreprenoriatului şi, un an mai târziu, a construit compania Tian Software, care analiza traficul web pentru companii mari. Tian Software a fost vândută în 2005 companiei OutlookSoft pentru o sumă care nu a fost publicată.

În 2007, SAP a cumpărat OutlookSoft în schimbul a 400 de milioane de dolari, iar Gheorghe a rămas până în 2009 la conducerea companiei în calitate de vicepreşedinte. S-a angajat apoi la Greylock Partners şi s-a mutat între timp şi în Silicon Valley. Nu a durat foarte mult timp pentru ca Gheorghe să contureze următoarea afacere, Tidemark Sytems, construită în 2010 şi axată pe piaţa de business analytics software. Compania lui are clienţi companii cu venituri de cel puţin 500 de milioane de dolari, dar şi clienţi precum Netflix, Acxiom, Hostess şi Brown University cu cifre de afaceri mai mari de un miliard de dolari, potrivit unei publicaţii americane.

Sursa: Business Magazin

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Imobiliare Valea Prahovei
To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co