Stiri

Despre educația finlandeză, la Bucureşti

Prim-ministrul Viorica Dăncilă s-a întâlnit cu ambasadorul Republicii Finlanda în România, Paivi Pohjanheimo. Subiectul educație n-a lipsit de pe agenda de discuții, cu atât mai mult cu cât școala finlandeză este un model de succes recunoscut la nivel global.

„S-a pus accent în mod deosebit pe domeniul educației, pe cooperarea directă între instituțiile de învățământ superior și pe mobilitatea academică între cele două state, inclusiv în contextul inițiativelor europene, cum ar fi programul Erasmus .”, se precizează în comunicatul transmis de Guvernul României după întâlnire.

Cei doi oficiali au vorbit despre colaborarea în cadrul trio ului de președinții ale Consiliului Uniunii Europene, România-Finlanda-Croația.

„Convorbirile au reconfirmat angajamentul ambelor părți pentru consolidarea relațiilor bilaterale, cu accent pe aprofundarea cooperării economice în domenii de interes precum educația, sănătatea sau turismul. ”, scrie în comunicatul de presă publicat de Guvernul României.

De asemenea, s-a discutat despre cooperarea dintre cele două țări în chestiuni care țin de domeniul protecției copilului, inclusiv prin continuarea programelor de pregătire în acest domeniu.

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Imobiliare Valea Prahovei
To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co