Imobiliare Valea Prahovei
Stiri

Culturi de canabis pe un râu din județul Bistrița-Năsăud! 4 persoane inculpate

Două culturi de canabis pe malul estic al râului Ilişua, din judeţul Bistriţa-Năsăud. Plantele ajunse la maturitate aveau și 4 metri înălţime, asta au descoperit oamenii legii.

Procurorii DIICOT, împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară, au efectuat, miercuri seara, percheziţii domiciliare la locuinţele a patru persoane, cu vârste cuprinse între 30 şi 58 de ani, din judeţele Cluj şi Bistriţa-Năsăud, suspectate de trafic de droguri de risc.

La locuinţele a doi dintre inculpaţi,  procurorii au găsit sute de plante de canabis în diferite stadii de creştere.

Totodată, au fost ridicate zeci de kilograme de masă vegetală semiuscată, uscată, cât și  macerat de canabis.

În plus, au fost identificate un laborator interior pentru creşterea plantelor de canabis, o instalaţie pentru distilarea maceratului de canabis şi obţinerea de ulei de canabis, manuale de utilizare a instalaţiilor și alte accesorii specifice. De asemenea, au fost găsite telefoane mobile, înscrisuri cu valoare probatorie, precum şi suma de 15.000 de lei.

Cei patru inculpaţi au fost prezentaţi Tribunalului Bistriţa-Năsăud cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co