CSM a sesizat Inspecţia Judiciară după declaraţiile lui Dragnea privind sesizarea în cazul premierului
Consiliul Superior al Magistraturii a sesizat, luni, Inspecţia Judiciară în legătură cu declaraţiile preşedintelui PSD, Liviu Dragnea. Acesta a spus, referitor la sesizarea ce o vizează pe Viorica Dăncilă, că speră ca procurorii să nu meargă mai departe cu “demenţa aceasta”.
În comunicatul transmis de Consiliul Superior al Magistraturii, se arată că secţia pentru procurori s-a sesizat din oficiu şi, pe cale de consecinţă, a solicitat Inspecţiei Judiciare – Direcţia de inspecţie pentru procurori efectuarea de verificări cu privire la afirmaţiile prezentate, din perspectiva potenţialului de afectare a independenţei sistemului judiciar.
Declaraţiile vin după ce Liviu Dragnea a afirmat, duminică, legat de plângerea pe numele Vioricăi Dăncilă, că speră ca procurorii să nu meargă mai departe cu acest demers şi că mulţi procurori riscă să plătească greu.
You must be logged in to post a comment Login
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.



