Stiri

Coronavirus: Zeci de persoane nu respectă izolarea în ţară şi au dosare penale

Zeci de români au fost depistaţi în ultimele zile că nu respectă restricţiile impuse în privinţa răspândirii noului coronavirus. Astfel, au fost înregistrate 36 de dosare penale, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul Penal.

Odată cu declararea stării de urgenţă, la nivel naţional au acţionat aproximativ 28.000 de angajaţi ai Ministerului Afacerilor Interne – poliţişti, pompieri, jandarmi şi poliţişti de frontieră.

Numai în ultimele 24 de ore, pompierii şi personalul SMURD au efectuat 42 misiuni de transport pentru 153 persoane către diverse unităţi spitaliceşti, precum şi la centrele de carantină existente în mai multe judeţe din ţară.

Pentru răspunsul la celelalte urgenţe medicale sunt asigurate în medie de aproximativ 390 echipaje SMURD, însumând 42 autospeciale pentru transport victime multiple, 340 ambulanţe de prim-ajutor şi terapie intensivă mobilă, respectiv 7 autospeciale neonatologie. În total, în misiunile curente au fost angrenaţi peste 5000 de pompieri.

Totodată, pentru eficientizarea activităţilor de combatere a efectelor COVID-19, au fost instalate 162 de corturi. Acestea sunt destinate triajului medical, fluidizării traficului la punctele de trecere a frontierei, respectiv asigurării solicitărilor pentru suplimentarea spaţiilor de carantină.

Autorităţile recomandă cetăţenilor să ia în considerare doar informaţiile verificate şi, în acest scop, Guvernul a lansat platforma online COVID-19 Ştiri Oficiale  şi se lucrează la alte câteva astfel de proiecte privind conduita socială responsabilă în prevenirea răspândirii noului coronavirus.

De asemenea linia telefonică TELVERDE – 0800.800.358 este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetăţenilor.

Românii aflaţi în străinătate pot solicita informaţii despre prevenirea şi combaterea virusului la linia special dedicată lor +4021.320.20.20.

 

 

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co