Stiri

Corina Creţu, șocată că intervenţiile în favoarea dezvoltării României au fost politizate

Comisarul european pentru politică regională, Corina Creţu, se declară șocată de faptul că intervențiile pe care le-a făcut în mod public cu privire la nevoia de accelerare a implementării proiectelor pentru dezvoltarea României au fost extrem de politizate.

Ea a vorbit despre acest lucru într-o postare pe o rețea de socializare, precizând, de asemenea, și faptul că este în continuare membru al Partidului Social Democrat și a rămas ataşată valorilor social-democrate europene.

Crețu afirmă că intervenţiile mai frecvente în ultimul timp legate de necesitatea accelerării implementării proiectelor de infrastructură din fonduri UE și discuțiile mai dese avute cu șefi de guvern au fost făcute în contextul în care mandatul său de comisar european este pe final.

Ea susține că a întreprins aceste demersuri pentru ca România să îşi consume întreaga alocaţie care îi revine de la Bugetul Uniunii Europene. Deși se declară şocată că aceste intervenţii în favoarea dezvoltării României au fost exagerat de politizate, Corina Crețu dă asigurări că rămâne în continuare la dispoziţia autorităţilor pentru a găsi soluţii şi a contribui împreună la dezvoltarea României.

Targul National Imobiliar (TNI)
Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co