Combaterea ambroziei, votată în Senat
Plenul Senatului a adoptat, marţi, propunerea legislativă privind combaterea ambroziei, astfel proprietarii şi deţinătorii de terenuri vor fi obligaţi să împiedice creşterea, înflorirea şi răspândirea plantei.
Iniţiativa legislativă de combatere a ambroziei a fost înregistrată la Senat în luna aprilie şi a fost semnată de mai mulţi parlamentari de la PNL, PMP şi UDMR.
Propunerea legislativa, careia i-au fost aduse o serie de amendamente si care a primit raport favorabil din partea Comisiei pentru agricultura, silvicultura si dezvoltare rurala si a Comisiei pentru mediu, a fost adoptata in unanimitate de catre senatori. De asemenea, reprezentantii Ministerului Sanatatii si-au exprimat sustinerea pentru aceasta initiativa.
In expunerea de motive, initiatorii arata ca ambrozia este o specie invaziva, inclusa in lista oficiala a buruienilor de carantina, caracterul nociv al speciei fiind cauzat de afectiunile alergice pe care le provoaca in perioada infloririi.
Dacă proprietarii de terenuri nu respectă prevederile legale, vor fi sancţionaţi cu avertisment, iar dacă nu se conformează nici după avertisment, vor primi o amendă contravenţională cuprinsă între 750 de lei şi 5.000 de lei – persoanele fizice – şi între 5.000 de lei şi 20.000 de lei, persoanele juridice.
Senatul este prima cameră sesizată în acest caz, forul decizional fiind Camera Deputaţilor.
You must be logged in to post a comment Login
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.