Cinci idei pentru a petrece timpul liber

Ușor, ușor se termină și această săptămână. Și pentru că mâine este joi, vă propunem câteva lucruri pe care le puteți face în timpul liber:
La Muzeul Țăranului Român, începând de joi și până pe 5 octombrie, vor avea loc ateliere creative. Copiii vor putea participa la ateliere de teatru, de realizare păpuși, de origami, dar și la multe altele. Intrarea este și ea liberă.
Expoziția Licenţă / Arte textile- Design textil/ 2018 își așteaptă vizitatorii la Universitatea de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu. Astfel, în sala de expoziții a instituției, vizitatorii vor putea vedea diverse exponate legate de artele textile și de design-ul textil.
Tot joi, sunteți așteptați la o altă expoziție, de data aceasta cu o tematică de desen, la Muzeul Național de Artă Contemporană. Pentru orice artist, dar mai ales pentru desenatori, scrisul este un subiect atrăgător. Are formă, chiar culoare, este un semn plastic, dar are și sens, însemnătate.
Un recital de muzică flamenco are loc la Sala Radio din București. Soliștii care vor face spectacol sunt Miguel Ángel, la chitară flamenco, și Jose Maria Gallardo Del Rey, la chitară clasică.
Un concert caritabil pentru Daniel Pitei are loc tot joi într-un club din Capitală. Daniel Pitei și-a dedicat viața televiziunii, dar, după o banală vizită la medic, i s-a pus un diagnostic crunt, respectiv cancer cu metastaze. Tragedia nu este însă de natură să îl determine pe omul de televiziune să renunțe la lupta cu viața.
You must be logged in to post a comment Login
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.