Certificatul verde COVID va deveni obligatoriu și în România
Certificatului verde COVID va deveni obligatoriu și în țara noastră pentru accesul la anumite evenimente și activităţi economice, în localităţile unde rata de incidenţă este intre 3 și 6 la mia de locuitori. Asta a stabilit, joi, Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, însă decizia finală va fi luată într-o şedinţă de guvern.
Astfel, numai persoanele vaccinate, testate sau trecute prin boală, care prezintă certificatul verde, vor putea participa la anumite evenimente cultural-sportive și activități economice, la o incidenţa cumulată la 14 zile mai mare de 3/1.000 de locuitori şi mai mică sau egală cu 6/1.000 de locuitori.
În aceasta categorie intră, între altele, competiţiile sportive organizate în spaţii închise sau deschise care se vor putea desfăşura cu participarea spectatorilor până la 30% din capacitatea maximă a spaţiului, cu purtarea măştii de protecţie şi asigurarea unei distanţe de minimum 1 metru între spectatori.
Activitatea în cinematografe, instituţii de spectacole şi/sau concerte se va desfășura cu participarea spectatorilor până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului, cu purtarea măştii de protecţie.
Nunțile și botezurile vor putea avea loc loc cu participarea a maximum 200 de persoane, cu asigurarea unei suprafeţe de minimum 2 mp pentru fiecare persoană.
Activitatea restaurantelor şi cafenelelor, în spaţii închise, se va desfăşura în intervalul orar 5,00 – 2,00 până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului, iar pentru baruri cluburi și discoteci este prevăzut același interval orar, dar cu participarea de până la 30% din capacitatea maximă a spaţiului.
Cursurile de instruire, workshop-uri și conferințele se vor ține cu150 de persoane în spaţii închise, respectiv maximum 200 de persoane în spaţii deschise, cu purtarea măştii de protecţie şi asigurarea unei suprafeţe de cel puţin 2 mp pentru fiecare persoană.
Sălilor de sport/fitness în spaţii închise și piscinele interioare vor funcționa cu participarea persoanelor până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului și asigurarea unei suprafeţe de cel puţin 7 mp pentru fiecare.
You must be logged in to post a comment Login
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.