Stiri

Bucureştiul, pentru a şasea zi în zona galbenă, rata de infectare: 2,32

Lucrurile merg spre bine în Capitală în privința epidemiei de coronavirus, dacă e să ne luăm după cifrele oficiale.

Bucureştiul rămâne pentru a şasea zi în zona galbenă în ceea ce priveşte rata de infectare cu noul coronavirus, cumulată la 14 zile, după ce luni a înregistrat 2,32 cazuri la mia de locuitori.

În scenariul roşu este în continuare Timişul, cu 3,48 cazuri la mia de locuitori, în scădere faţă de ziua precedentă. Totodată, Clujul a reintrat în zona de risc mare, cu o incidenţă de 3,07 la mia de locuitori.

Alte 13 judeţe se regăsesc în zona galbenă şi 27 de judeţe în zona verde (sub 1,5 cazuri la mia de locuitori). Cea mai mică rată de infectare cu SARS-CoV-2 este acum în Buzău – 0,54.

Totuși, în Capitală au fost depistate cele mai multe cazuri noi, în utlimele 24 de ore – 400. Urmează judeţele Cluj – 234, Ilfov – 150, Timiş – 126 şi Constanţa – 125. În schimb, în Giurgiu au fost depistate doar 3 cazuri.

Rata zilnică de pozitivare a urcat, însă, astăzi la 17%, după ce au fost înregistrate 1.551 noi infectări la 9.119 de teste la nivel naţional.

În total, au fost confirmate până acum peste 712.500 de îmbolnăviri în România, iar procentul de vindecare este de aproape 92%.

Din păcate, însă, alți 65 de compatrioți au pierdut lupta cu boala în ultimele ore, 38 de bărbaţi şi 27 de femei, iar pentru 3 dintre aceste persoane nu erau cunoscute probleme de sănătate anterioare.

Un deces au fost înregistrat la categoria de vârstă 40-49 ani, alte 3 la cei între 50-59 ani, iar restul la persoane de peste 60 de ani.

Rău este că a crescut, din nou, și numărul românilor infectați cu COVID-19 care sunt în stare gravă. Sunt acum 1.017 la ATI, dintre cei peste 8.000 spitalizați în unitățile de profil.

În Diaspora, sunt 7.771 de români confirmați cu noul coronavirus, iar numărul celor care și-au pierdut viața din această cauză a rămas 145.

În privința situației globale, ultimele rapoarte arată că 99,2 milioane de persoane au contractat până acum virusul, iar 2 milioane 130.000 au decedat.

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Imobiliare Valea Prahovei
To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co