Bucureşti şi Ilfov, plan comun de transport
Municipiul București și judeţul Ilfov vor fi legate printr-un plan comun de transport, care va fi gata până la sfârșitul anului.
„În acest moment noi lucrăm la reţeaua de transport Bucureşti – Ilfov, nu vor mai fi două regiuni. Îi aducem pe cei din Ilfov la staţii de metrou, îi aducem la punctele importante de interchange, cât mai aproape de punctele de interes. Toate aceste lucruri trebuie să se întâmple în mod cât mai civilizat, utilizând un singur suport de titluri de transport, să ai o politică tarifară comună, cu un singur titlu de transport să poţi transporta pe toată reţeaua”, a declarat Sorin Negrea, şef serviciu monitorizare transport public în cadrul Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti-Ilfov.
El a făcut precizări şi cu privire la liniile de metrou și cale ferată care vor duce la Otopeni. Acesta consideră că metroul și-a atins capacitatea de transport și că ar trebui găsite soluții la suprafață pentru un transport alternativ.
Astfel, RATB împreună cu Asociația de Dezvoltare a Transportului vor finaliza rețeaua comună de transport între Capitală și Județul Ilfov și vor încerca să maximizeze numărul autobuzelor RATB.
Sorin Negrea a afirmat că sistemul de afișaj pe panouri va fi gata în maximum 2 ani, din motive de finanțare, fiind necesari foarte mulți bani.
„Luăm în calcul asigurarea afişării atât în vehicul, luăm în calcul asigurarea afişării în staţii şi aici nu contează doar suportul pe care oferi informaţia, contează tot sistemul din spate care trebuie să ne asigure o trasabilitate astfel încât informaţiile oferite să fie conforme. Sunt foarte mulţi bani, nu pot să spun acum cât va costa sistemul”, a declarat Șeful Asociației de Dezvoltare pentru Transport.
Pentru realizarea proiectului, Negrea a precizat că va trebui să apeleze la fondurile europene, fiind vorba de foarte mulți bani.
You must be logged in to post a comment Login
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.