Augustin Lazăr “trage pe dreapta”! CSM a aprobat cererea sa de pensionare
Contestat vehement in ultima perioadă, în special de reprezentanții Puterii, procurorul general al țării se pregătește să iasă din magistratură! CSM a aprobat solicitarea lui Augustin Lazăr de pensionare.
Mandatul acestuia la șefia Parchetului General expiră la sfârșitului lunii, pe 27 aprilie.
Procurorul general și-a dorit un nou mandat de 3 ani, dar toți candidații pentru această funcție au fost respinși de ministrul Justiției, Tudorel Toader.
Augustin Lazăr a fost acuzat, în ultima perioadă, că a refuzat de două ori eliberarea condiţionată a disidentului anticomunist Iulius Filip, închis la Aiud în anii 80.
La vremea respectivă, Lazăr era procuror în Comisia de liberare condiţionată a Penitenciarului Aiud.
Actualul procuror general a explicat că atribuţiile sale erau doar să constate dacă cei care cereau eliberarea condiţionată şi-au făcut fracţia de pedeapsă, conform legii, şi că nu decidea eliberarea sau nu a deţinuţilor.
You must be logged in to post a comment Login
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.



