Imobiliare Valea Prahovei
Stiri

Astăzi va fi făcută publică decizia Curţii Constituţionale în cazul revocării șefei DNA

Judecătorii Curţii Constituţionale se reunesc, astăzi în şedinţă, pentru a citi, în spatele uşilor închise, decizia CCR care stabileşte că preşedintele Klaus Iohannis trebuie să o revoce pe şefa DNA. Motivarea va fi publicată tot astăzi, pe site-ul instituţiei.

Astfel, cei nouă judecători vor citi între ei forma finală a deciziei, iar apoi ea va deveni publică, însă nimeni nu va ieşi public să citească decizia CCR.

Motivarea CCR privind conflictul juridic între ministrul Justiţiei şi Preşedinţie în privinţa revocării procurorului-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, cât şi opiniile separate, vor fi publicate astăzi pe site-ul Curţii, după citirea de către judecători a motivării în plenul CCR.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, că aşteaptă motivarea CCR referitoare la revocarea şefei DNA, Laura Codruţa Kovesi, afirmând însă că procurorii nu trebuie să fie ”controlaţi politic”.

„Aştept motivarea Curţii, pe care o vom citi până o înţelegem sau până înţelegem ceva din ea, după care voi comunica şi ce trebuie făcut sau ce voi face eu mai exact. Însă la momentul acesta pot să vă spun două-trei lucruri care ţin evident de această temă. Această decizie a Curţii aparent vorbeşte doar despre o chestiune foarte concretă de revocare sau nerevocare a procurorului şef DNA. În realitate, însă, sunt mult mai multe teme care apar, care sunt readuse în discuţie şi care merită discutate. Bunăoară, statutul procurorilor. Eu, personal, sunt convins şi voi acţiona în consecinţă, evident că procurorii trebuie să fie independenţi. Procurorii în niciun caz nu trebuie să fie controlaţi politic. Procurorii nu pot fi în subordinea unui politician, fie el şi ministru. În consecinţă, orice am face noi, România, ca stat, trebuie să asigure independenţa procurorilor pentru a garanta o justiţie independentă”, a declarat Klaus Iohannis.

Săptămâna trecută, Curtea Constituţională a României a stabilit, cu majoritate de voturi, existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Ministrul justiţiei şi Preşedintele României, generat de refuzul şefului statului de a da curs propunerii de revocare din funcţie a procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Codruţa Kövesi.

Curtea Constituţională a arătat, în comunicatul oficial privind decizia de existenţă a conflictului instituţional între preşedinte şi ministrul Justiţiei, că şeful statului urmează să emită decretul de revocare din funcţie a șefei DNA.

Targul National Imobiliar (TNI)
Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co