Angajări la Dacia Renault: Peste 500 de posturi, scoase la concurs
Grupul Renault România anunţă că oferă, la Târgul Angajatori de Top ce a început astăzi în Capitală, peste 500 de posturi pentru activităţile de inginerie, servicii şi fabricaţie, informează Mediafax.
Pe lângă cele 500 de posturi, Grupul Renault România a mai anunţat 100 de locuri pentru studenţi şi masteranzi care îşi doresc să facă practică în cadrul companiei. “Grupul caută pentru activitatea de R&D ingineri, absolvenţi ai facultăţilor tehnice, în domeniul automobilelor (Automotive), cu următorul profil: competenţe proiectare CATIA, calcul, simulare numerică, experienţă de minim 2 ani în domeniul auto sau conex, experienţă de management de proiect, cunoştinţe despre tehnica automobilului”, se arată într-un comunicat de presă.
Alte 200 de posturi sunt disponibile pentru angajări în echipele de supply chain, post-vânzare şi studii de piaţă. Pentru activitatea de fabricaţie vehicule, pentru platforma industrială de la Mioveni, compania caută automatişti şi analişti calitate.
Târgul Angajatori de Top îşi prezintă oferta de job-uri în Bucureşti, în perioada 25 – 26 martie, în intervalul 10.00-18.00 (vineri) şi 10.00-17.00 (sâmbătă), la Sala Palatului.
La eveniment sunt aşteptaţi peste 10.000 de profesionişti, studenţi şi proaspăt absolvenţi care pot interacţiona cu 300 de specialişti HR din cadrul a 100 de companii participante din peste 14 domenii de activitate. La târg vor fi scoase la concurs în jur de 5.000 de joburi şi peste 700 de poziţii în cadrul programelor de internship&trainee.
Accesul la eveniment este gratuit în baza preînscrierii pe hipo.ro, iar vizitatorii pot aplica folosind un singur CV Barcode, pe care îl pot obţine din contul personal, de pe acelaşi site. După completarea CV-ului au posibilitatea să-l descarce în format Barcode, pe care, ulterior, să îl printeze şi să aplice la joburile de la târg.
Sursa: Mediafax
You must be logged in to post a comment Login
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.