Alt stat, alte reguli! Legi dure în Serbia în urma unor crime similare cu cele din Caracal
Închisoare pe viaţă, fără drept de eliberare condiţionată, pentru violarea şi uciderea minorilor. Asta prevede Legea Tijana adoptată de Parlamentul din Serbia pentru crime similare celor petrecute la Caracal.
Iniţial, o persoană care comitea astfel de infracţiuni putea fi condamnată la închisoare pe o perioadă de 30-40 de ani.
Amendamentul la Codul Penal a fost numit Legea Tijana, în memoria fetei de 15 ani care a fost răpită şi ucisă în anul 2014 în nordul Serbiei, eveniment care a generat un val de revoltă în rândul cetăţenilor sârbi, relatează Euronews.
Tijana Juric a fost răpită în iulie 2014 de către un bărbat de 34 de ani. La scurt timp după, alte două fete au fost răpite, violate şi ucise.
Legea a fost adoptată în urma unei campanii de mai mulţi ani desfăşurate de tatăl fetei, Igor Juric.
O altă prevedere a Legii Tijana este că autorităţile trebuie să înceapă căutările unui minor în momentul în care părinţii anunţă dispariţia, nu după 48 de ore, cum a fost în cazul Juric şi a altor minori daţi dispăruţi până în acel moment.
You must be logged in to post a comment Login
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.


