Acreditarea de cercetător a lui Mădălin Hodor, suspendată de CNSAS

Acreditarea de cercetător a lui Mădălin Hodor a fost suspendată de Consiliul Naţional Pentru Studierea Arhivelor Securităţii. Decizia luată vine după ce istoricul a publicat o listă de persoane care ar fi colaborat cu Securitatea. Printre cei menţionaţi figurează şi preşedintele Academiei Române, Ioan Aurel Pop.
Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a publicat pe pagina de internet informația conform căreia Mădălin Hodor este cercetat disciplinar. Verificările vin în contextul în care istoricul a publicat, în aprilie, un articol în Revista 22, în care includea pe lista colaboratorilor aflaţi în legătură cu UM 0225, unitate din cadrul Departamentului Securităţii Statului, care se ocupa de urmărirea emigraţiei româneşti, două sute de nume, printre ele fiind şi cel al preşedintelui al Academiei Române, Ioan Aurel Pop. Reprezentanţii publicaţiei fac, într-un articol, legătura între publicarea respectivului articol şi demararea cercetării. Atunci Ioan Aurel Pop a negat că ar fi semnat vreun acord de colaborare cu fosta Securitate.
”Modul de prezentare a articolului din << Revista 22>> este insidios! Lista respectivă poate să însemne orice, dar numai colaboratori contra emigraţiei române, nu. Eu nu am semnat niciun acord de colaborare, cu nicio formă a Securităţii, interne sau externe. Dar, rugat de profesorul meu, acad. Ştefan Pascu, fost rector al UBB, i-am predat, între anii 1985-1987, câteva articole de popularizare a istoriei noastre, <<pentru o publicaţie a emigraţiei române>> (după cum mi-a spus). Mi-a şi adus apoi două numere dintr-o revistă apărută în Germania. Chiar dacă aş fi vrut să refuz, nu puteam, pentru că era şeful meu de catedră şi conducătorul meu de doctorat. Pe de altă parte, a publica, înainte de 1989, în străinătate, era ceva aproape de neimaginat. Era important şi pentru raportarea activităţii de cercetare etc., iar posibilităţi de publicare (în afara propagandei de partid) erau infime. Prof. Pascu era liber să călătorească şi am fost convins că, în călătoriile sale, fusese rugat să dea materiale de istorie … Cred că de aceea apar pe acea listă publicată în Revista 22. Un alt motiv nu există! De altfel, în dreptul numelui meu scrie NU!”, a arătat Ioan Aurel Pop.
Acesta a menţionat că nu a fost lăsat înainte de 1989 să ia legătura cu emigraţia română, pentru că nu a putut călători decât în „lagărul socialist (o dată la Budapesta, o dată la Moscova, o dată la Varna, vara, plecând de la Costineşti…)”.
You must be logged in to post a comment Login
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.