Imobiliare Valea Prahovei
Stiri

Ordonanța privind alegerile parlamentare anticipate, respinsă în Senat

Senatul a respins, în şedinţa plenului de miercuri, Ordonanța privind organizarea alegerilor parlamentare anticipate.
Proiectul de respingere a fost adoptat cu 86 de voturi “pentru”, din partea PSD, UDMR şi ALDE, şi 34 “împotrivă”, din partea PNL şi USR.

Alina Gorghiu, senatorul PNL, a pledat, la dezbaterile din plen, pentru adoptarea ordonanţei pentru a “nu se îngrădi dreptul la vot”.

Viorel Badea, senator PNL
“Peste 5 milioane de români riscă să piardă legătura cu ţara din această cauză. Este vorba de peste 800.000 de români care nu mai au cărţi de identitate şi cărora li se taie orice acces electoral în România. Este pentru prima oară când văd atâta ură împotriva Diasporei. Nici măcar Ceauşescu nu i-a urât aşa de mult. E inadmisibil aşa ceva. Sunt fraţii noştri. Nu avem dreptul să-i urâm. Gândiţi-vă la ei cum vă gândiţi la familiile voastre”.Mihai Goţiu, senator USR, consideră că prin respingerea ordonanței în cauză, “PSD, UDMR şi ALDE încearcă să blocheze dreptul cetăţenilor de a vota”.

Şerban Nicolae, preşedintele Comisiei juridice, a invocat avizul negativ al Consiliului Legislativ pentru acest act normativ. El a explicat, totodată, că avizul “trebuie obţinut înainte de adoptarea în şedinţa de Guvern”.
Călin Popescu-Tăriceanu a explicat că “turismul electoral este o practică, în ultimii ani, care deformează rezultatul alegerilor”. “Această ordonanţă face o încurajare şi o legalizare a turismului electoral”, a adăugat preşedintele ALDE.

Actul normativ iniţiat de Guvern prevede, printre altele, trei zile de vot în Diaspora, dublarea numărului de parlamentari pentru Diaspora şi posibilitatea de a vota la orice secţie.
Ordonanţa reduce unele termene – precum cel prevăzut pentru anunţarea datei alegerilor după dizolvarea Parlamentului, respectiv de 50 de zile.

Ordonanţa urmează să fie dezbătută de Camera Deputaţilor, for legislativ decizional în acest caz.

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Imobiliare Valea Prahovei
To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co