Stiri

800 000 de români îşi sărbătoresc astăzi onomastica

La mulți ani, tuturor sărbătoriților care poartă numele Sfântului Nicolae!

Aproape 800.000 de români îşi sărbătoresc astăzi onomastica.

Statisticile Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din Ministerul Afacerilor Interne arată că majoritatea sărbătoriților de astăzi sunt bărbați.

Astăzi, toți cei care poartă numele de Nicolae, Nicoleta, Nicușor, Niculiță, Niculina, Nicu, Nicole și alte derivate ale acestora își serbează ziua numelui, odată cu venirea lui Moș Nicolae.

Milioane de copii cuminţi din toată lumea s-au trezit în această dimineaţă cu ghetuţele pline cu cadouri. A fost noaptea în care Moş Nicolae a trecut pe la cei mici şi i-a răsplătit după cum s-au purtat de-a lungul anului: cu dulciuri, jucării sau nuieluşe.

Sfântul Nicolae este considerat ”Făcătorul de minuni” şi ocrotitorul copiilor, în special al celor săraci, al marinarilor şi al victimelor judecăţilor nedrepte.

După cum spune tradiția,  Moş Nicolae vine pe un cal alb, făcând astfel trimitere la prima zăpadă care cade la începutul iernii. În plus, dacă de Sfântul Andrei se pune grâu la încolţit, de Sfântul Nicolae se aduc în case crenguţe de pomi fructiferi pentru a înflori. Dacă acestea înfloresc până la sfârşitul anului, se spune că anul care vine va fi unul bun şi plin de satisfacţii.

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co